Scandal la Colegiul Naţional „Alexandru Ioan Cuza” din Ploieşti. Un elev nevăzător nu mai poate să se prezinte la ore

Scandal uriaş la un liceu din Ploieşti. Un elev nevăzător nu mai poate să se prezinte la ore dintr-un motiv incredibil.

Nefericita întâmplare se petrece la Colegiul Naţional „Alexandru Ioan Cuza” din Ploieşti. Adolescentul din Ploieşti este acum clasa a X-a. A intrat la liceu pe merit, obţinând note demne de  acest colegiu important din oraş(metoda de admitere în aceste cazuri este un specială). Până în toamna anului trecut, venea la ore însoţit de mama sa care îl ajuta cu notiţele.

Este un elev ca toţi ceilalţi numai că nu poate împrumuta din „nebunia vârstei”. Este şi motivul pentru care acum, elevul riscă să piardă clasa a X-a.

Anul trecut, la una dintre ore, colegii lui au întârziat la ora de informatică pentru au fost nevoiţi să se mute dintr-o clasă în alta. Cum băiatul a ajuns la timp împreună cu mama, ceilalţi elevi s-au supărat că mama tânărului nu l-a anunţat pe profesor de modificare şi de întârzierea celorlalţi.

CONTINUARE

 

Sursa:www.republiknews.ro