Instituţii ale statului, transporturi speciale sau conducte petroliere...în siguranţă, sub paza jandarmilor prahoveni
 
Paza obiectivelor de importanţă deosebită pentru activitatea statului, a conductelor magistrale şi a transporturilor speciale sau de bunuri şi valori, este o altă misiune importantă a Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Prahova.
La nivelul judeţului Prahova, inspectoratul asigură permanent paza înarmată a peste 35 de obiective importante pentru statul român, în scopul asigurării securităţii acestora în condiţii optime.
Prin capacitatea de adaptare a sistemului de pază a obiectivelor statului, în funcţie de ameninţările, riscurile şi vulnerabilităţile identificate în mod constant, s-a reuşit prevenirea producerii unor evenimente negative sau incidente de securitate.
În ceea ce priveşte misiunea de pază a transporturilor speciale sau de bunuri şi valori, inspectoratul asigură, în condiţii de maximă siguranţă, paza înarmată a transporturilor de armament, muniţie, produse explozive sau substanţe toxice cât şi a sumelor mari de bani, în condiţiile legii.
Această misiune a Jandarmeriei Prahova, chiar dacă din motive de securitate este mai puţin vizibilă, are o importanţă deosebită pentru siguranţa tuturor cetăţenilor, astfel că echipajele care asigură paza acestor transporturi sunt pregătite permanent pentru ca fiecare misiune să se încheie fără riscuri de securitate.
O componentă la fel de importantă o constituie şi paza conductelor magistrale de transport produse petroliere, misiune care reuseşte să îmbine şi să integreze la un nivel optim componenta de asigurare a ordinii publice în localităţile tranzitate de conductele magistrale, având ca finalitate prevenirea şi combaterea fenomenului de sustragere de produse petroliere.
În cazuri de pericol iminent asupra organelor de stat cu atribuţii în domeniul apărării, ordinii publice şi siguranţei naţionale sau la solicitarea persoanelor fizice şi juridice, în situaţii de tensiuni interne, acte de dezordine şi tulburarea gravă a ordinii publice, dezastre sau furturi frecvente din proprietatea publică sau privată, Jandarmeria Prahova poate asigura, temporar, paza cu efective de jandarmi.
 
Sursa:IJJ Prahova