
În perioada 07 – 08 decembrie, pompierii salvatori din judeţul Prahova au acţionat pentru gestionarea a 35 de misiuni, dintre care 12 au fost intervenţii în situaţii de urgenţă, 21 urgenţe medicale şi 2 activităţi de îndrumare şi control.
În ultimele 24 de ore, echipajele de salvatori au acţionat pentru localizarea şi lichidarea unui incendiu produs la o autoutilitară care transporta carne, în comuna Bucov, satul Bucov. Pentru lichidarea incendiului au fost mobilizate două autospeciale de stingere cu apă şi spumă şi o ambulanţă SMURD. Din fericire, cei doi ocupanţi ai autovehiculului au reuşit să iasă la timp din acesta, flăcările cuprinzând cu repeziciune întreaga autoutilitară. Nu au fost înregistrate victime.
Pompierii prahoveni au acţionat ieri seară, în jurul orei 19:30, pentru salvarea unei persoane aflate în stare de inconştienţă din interiorul unei cisterne. Imediat, la locul indicat au fost mobilizate o autospecială de stingere, o autospecială de descarcerare şi o ambulanţă SMURD. Din primele informaţii primite de salvatori, victima (bărbat în vârstă de 38 ani) executa activităţi de igienizare în interiorul cisternei, aceasta fiind goală, însă în trecut a transportat o substanţă chimică denumită ciclopentan. Bărbatul a fost scos cu rapiditate şi s-a trecut imediat la efectuarea manevrelor de resuscitare. Din fericire, victima a ieşit din stop cardio-respirator, după care a fost intubat, cu puls stabil şi transportat la UPU Ploieşti.
Totodată, pompierii au asigurat măsurile specifice în cazul a 6 accidente rutiere, în care au fost implicate 9 autoturisme şi cei 15 ocupanţi ai acestora. În urma acestor evenimente, 3 persoane au fost rănite şi au fost transportate de urgenţă la spital.
În intervalul amintit, 21 de persoane au avut nevoie de asistenţă medicală de urgenţă din partea paramedicilor SMURD.
De asemenea, echipajele de pompieri militari ale subunităţilor de intervenţie au efectuat 3 misiuni de recunoaştere în teren, în oraşele Sinaia şi Buşteni (pentru verificarea hidranţilor), precum şi la secţia ATI din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Ploieşti, unde au fost verificate căile de acces, sursele de alimentare cu apă, reţelele de hidranţi şi alte aspecte de interes operativ.
În continuare, unităţile operative rămân mobilizate pentru asigurarea promptă a răspunsului în cazul producerii situaţiilor de urgenţă şi acordarea de prim ajutor persoanelor aflate în dificultate.
Sursa:ISU Prahova
Foto ilustrativ