În perioada 28 – 29 noiembrie 2022, pompierii salvatori din judeţul Prahova au acţionat pentru gestionarea a 31 de misiuni
 
În perioada 28 – 29 noiembrie, pompierii salvatori din judeţul Prahova au acţionat pentru gestionarea a 31 de misiuni, dintre care 12 au fost intervenţii în situaţii de urgenţă, 14 urgenţe medicale şi 5 activităţi de îndrumare şi control.
În ultimele 24 de ore, echipajele de salvatori au acţionat pentru localizarea şi lichidarea unui incendiu, precum şi în alte 4 intervenţii în sprijinul comunităţilor, care au vizat asistenţa unei persoane nedeplasabile în localitatea Breaza de Sus, deblocarea unor persoane din locuinţe şi asigurarea unei zone în care au existat scăpări de gaze.
Totodată, pompierii prahoveni au asigurat măsurile specifice în cazul a 5 accidente rutiere produse în municipiul Ploieşti, în oraşul Comarnic, precum şi în comunele Păcureţi şi Vărbilău, în care au fost implicate 10 autoturisme şi cei 13 ocupanţi ai acestora. În urma acestor evenimente, două persoane au fost rănite şi au fost transportate de urgenţă la spital.
În intervalul amintit, 17 persoane au avut nevoie de asistenţă medicală de urgenţă din partea paramedicilor SMURD.
De asemenea, echipajele de pompieri militari ale subunităţilor de intervenţie au efectuat două misiuni de recunoaştere în teren, în oraşul Sinaia (pentru verificarea hidranţilor), precum şi la secţia ATI din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Ploieşti, unde au fost verificate căile de acces, sursele de alimentare cu apă, reţelele de hidranţi şi alte aspecte de interes operativ.
În continuare, unităţile operative rămân mobilizate pentru asigurarea promptă a răspunsului în cazul producerii situaţiilor de urgenţă şi acordarea de prim ajutor persoanelor aflate în dificultate.
 
Sursa:ISU Prahova
Foto ilustrativ/observatorulph.ro