IJP PRAHOVA.BULETIN INFORMATIV.22 noiembrie 2022
 
Bărbat reţinut de poliţiştii prahoveni după ce ar fi sustras portofelul unei femei
Ieri, 21 noiembrie a.c., poliţiştii din cadrul Biroului pentru Combaterea Infracţiunilor Contra Persoanei şi Patrimoniului au identificat doi bărbaţi cu vârstele de 68, respectiv 69 de ani, bănuiţi de săvârşirea unei infracţiuni de furt calificat, primul dintre aceştia fiind reţinut.  
În fapt, la data de 11 octombrie a.c., cei doi bărbaţi ar fi sustras un portofel ce conţinea mai multe documente personale, precum şi suma de 1.500 de lei, din geanta unei femei în vârstă de 70 de ani, din comuna Apostolache, în timp ce aceasta se afla într-un mijloc de transport în comun, pe raza municipiului Ploieşti.  
În urma cercetărilor efectuate, cei doi bărbaţi bănuiţi de comiterea faptei au fost identificaţi, iar în baza probatoriului administrat, faţă de bărbatul în vârstă de 68 de ani, din judeţul Ilfov, a fost luată măsura reţinerii pentru 24 de ore, urmând ca azi să fie prezentat unităţii de parchet competente cu propunere de luare a unei alte măsuri preventive. 
Cercetările sunt continuate de poliţişti în cadrul unui dosar penal deschis sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat.
 
Bărbat depistat în timp ce comercializa articole pirotehnice fără autorizaţie
Tot ieri, în jurul orei 18:00, poliţiştii din cadrul Secţiei nr.1 de Poliţie Ploieşti, în timp ce acţionau în vederea identificării persoanelor care comercializează articole pirotehnice fără autorizaţie, au identificat în zona Platoului Halelor Centrale Ploieşti, un bărbat în vârstă de 59 de ani, care comercializa articole pirotehnice fără a deţine o autorizaţie. 
În urma verificarilor efectuate au fost identificate 11 cutii cu articole pirotehnice care au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor. 
În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ,,orice operaţiuni cu articole pirotehnice efectuate fără drept".
Bărbat depistat în vederea executării pedepsei închisorii
La data de 21 noiembrie a.c., poliţiştii din cadrul Poliţiei oraşului Vălenii de Munte au pus în aplicare un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea, emis de Judecătoria Vălenii de Munte, pe numele unui bărbat în vârstă de 28 de ani, domiciliat în comuna Păcureţi. 
Acesta a fost condamnat la 3 ani, o lună şi 20 de zile de închisoare, pentru săvârşirea mai multor infracţiuni de tăiere ilegală de arbori şi sustragere de arbori din fondul forestier naţional, precum şi pentru săvârşirea mai multor infracţiuni de lovire sau alte violenţe.  
În cauză, poliţiştii au procedat la conducerea acestuia la Penitenciarul Mărgineni din judeţul Dâmboviţa, unde a fost încarcerat.
Depistaţi conducând, deşi aveau dreptul de a conduce suspendat sau se aflau sub infuenţa alcoolului sau a substanţelor cu efect psihoactiv
La data de 21 noiembrie a.c., în jurul orei 12:00, poliţiştii din cadrul Poliţiei municipiului Câmpina, în timp ce desfăşurau activităţi pe linie rutieră pe raza oraşului, au oprit, pentru control, pe Bulevardul Nicolae Bălcescu un autoturism condus de un bărbat în vârstă de 29 de ani, din municipiul Bucureşti. 
În urma interogării bazelor de date a rezultat faptul că bărbatul figurează cu permisul de conducere suspendat. 
În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice de către o persoană a cărei exercitare a dreptului de a conduce i-a fost suspendată.
La data de 21 noiembrie a.c., în  jurul orei 18:30, poliţiştii din cadrul Poliţiei oraşului Plopeni, în timp ce se aflau în exercitarea atribuţiilor de serviciu pe raza comunei Dumbrăveşti, au oprit, pentru control, pe Drumul Judeţean 218 un autoturism condus de un bărbat în vârstă de 70 de ani, din comuna Vâlcăneşti. 
Întrucât la solicitarea documentelor personale şi ale autoturismului bărbatul emana halenă alcoolică, acesta a fost testat cu aparatul etilotest care a indicat valoarea de 0,68 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la o unitate medicală în vederea recoltării de mostre biologice de sânge. 
În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice sub influenţa băuturilor alcoolice.
Seara trecută, în jurul orei 23:00, în timp ce desfăşurau activităţi pe linie rutieră pe raza municipiului, poliţiştii din cadrul Poliţiei municipiului Ploieşti- Biroul Rutier, au efectuat semnal regulamentar de oprire unui autoturism care circula pe Şoseaua Vestului. 
La volan a fost identificat un tânăr în vârtsă de 26 de ani, din municipiu. 
Întrucât acesta avea un comportament suspect, a fost testat cu aparatul drugtest care a indicat prezenţa unor substanţe susceptibile de a avea efect psihoactiv în organism.
Ulterior, a fost condus la o unitate medicală în vederea recoltării de mostre biologice.  
Cercetările sunt continuate de poliţişti sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice sub influenţa băuturilor alcoolice sau a altor substanţe.
 
Sursa:IJP Prahova
 
Foto ilustrativ