În perioada 18 – 21 noiembrie, pompierii din judeţul Prahova au acţionat pentru gestionarea a peste 90 misiuni

În perioada 18 – 21 noiembrie, pompierii din judeţul Prahova au acţionat pentru gestionarea a 96 misiuni, dintre care 33 au fost intervenţii în situaţii de urgenţă şi 63 urgenţe medicale.

Echipajele de salvatori au acţionat pentru localizarea şi lichidarea a 5 incendii, precum şi în alte 11 intervenţii în sprijinul comunităţilor, care au vizat deblocarea unor persoane din locuinţe, asigurarea zonei în cazul căderii unor bucăţi dintr-o rachetă antigrindină pe acoperişul unei locuinţe, salvarea unui animal etc.

În acest interval, 67 de persoane au avut nevoie de asistenţă medicală de urgenţă din partea paramedicilor SMURD.

Totodată, pompierii prahoveni au asigurat măsurile specifice la 11 accidente rutiere.

Unul dintre acestea s-a produs vineri, în jurul orei 11:30, în comuna Băneşti, pe DN1.

In eveniment au fost implicate 7 autoturisme, 13 adulţi şi 1 minor, fiind vorba despre o tamponare în lanţ. Echipajele de pompieri au intervenit cu o autospecială de stingere şi o ambulanţă SMURD, fiind sprijiniţi şi de un echipaj SAJ. Din fericire, nu au fost înregistrate victime.

Un alt accident s-a produs vineri seară în comuna Bucov, pe DN1B, fiind implicate 2 autoturisme, în care se aflau 5 ocupanţi. În urma impactului, 4 persoane au fost rănite şi au necesitat îngrijiri medicale.

Ulterior, acestea au fost transportate la spital, pentru investigaţii suplimentare.

În săptămâna 14 – 20 noiembrie 2022, Inspecţia de Prevenire a desfăşurat 25 de activităţi de informare, acţiuni de control şi de îndrumare pe linia respectării măsurilor de apărare şi stingere a incendiilor la unităţi de cultură şi centre comerciale.

Pe timpul desfăşurării acestor acţiuni au fost depistate 147 de încălcări ale normelor de apărare împotriva incendiilor şi protecţie civilă, dintre care 53 au fost soluţionate pe timpul activităţilor. Ca urmare a neregulilor constatate, personalul a aplicat un număr total de 129 avertismente şi 18 amenzi în cuantum de 45.000 Lei. În urma controalelor, au fost depistate 9 unităţi care funcţionau fără autorizaţie de securitate la incendiu. Cu ocazia desfăşurării controalelor, au fost organizate 21 de exerciţii la care au participat 549 de persoane şi 20 de instruiri pe linia apărării împotriva incendiilor la care au participat 501 de persoane.

În urma verificărilor derulate în teren, personalul specializat nu a identificat situaţii pentru care să fie necesară aplicarea măsurii complementare de oprire a funcţionării la obiectivele verificate, din cauza încălcării grave a cerinţelor de securitate.

De asemenea, echipajele de pompieri militari ale subunităţilor de intervenţie au efectuat 6 misiuni de recunoaştere în teren, în Sinaia, Comarnic şi Valea Doftanei, precum şi la secţia ATI din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Ploieşti, verificând căile de acces la acest obiectiv, sursele de alimentare cu apă, reţelele de hidranţi şi alte aspecte de interes operativ.

 În acest sfârşit de săptămână au fost emise o serie de atenţionări privind fenomene meteorologice – coduri galbene meteo de ploi abundente, intensificări ale vântului, dar şi de ninsori în partea montană a judeţului. Din fericire, până în acest moment nu au existat intervenţii ca urmare a fenomenelor meteo.

În continuare, pompierii salvatori rămân mobilizaţi pentru a acţiona cu operativitate în sprijinul semenilor. 

Sursa:ISU Prahova

Foto ilustrativ