Prahova.Infracţiuni la regimul rutier
 
La data de 19 noiembrie, în jurul orei 15:15, poliţiştii din cadrul Poliţiei municipiului Ploieşti- Biroul Rutier au fost sesizaţi despre faptul că pe strada Alexandru Vlahuţă din municipiu s-a produs un accident rutier soldat cu pagube materiale. 
 
În baza sesizării, poliţiştii s-au deplasat la faţa locului, din verificări reieşind faptul că un bărbat în vârstă de 51 de ani, din comuna Berceni, în timp ce se deplasa pe strada Alexandru Vlahuţă ar fi intrat în coliziune cu autoturismul care circula înaintea sa, condus de o femeie. 
 
În urma impactului, nu au rezultat victime. 
 
Întrucât bărbatul în vârstă de 51 de ani emana halenă alcoolică, s-a procedat la testarea acestuia cu aparatul etilotest, care a indicat valoarea de 1,33 mg/l alcool pur în aerul expirat, ulterior fiind condus la o unitate medicală în vederea recoltării de mostre biologice de sânge. 
 
În cauză, poliţiştii au deschis un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice sub influenţa băuturilor alcoolice.
 
Seara trecută, în jurul orei 20:45, poliţiştii din cadrul Poliţiei oraşului Urlaţi, în timp ce se aflau în exercitarea atribuţiilor de serviciu pe raza oraşului, au oprit, pentru control, pe strada 1 Mai, un autoturism care avea o deplasare sinuoasă, condus de un bărbat în vârstăde 52 de ani, domiciliat în comuna Albeşti-Paleologu. 
 
Întrucât la înmânarea documentelor, bărbatul emana halenă alcoolică, acestuia l s-a solicitat testarea cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,47 mg/l alcool pur în aerul expirat, ulterior fiind condus la o unitate medicală în vederea recoltării de mostre biologice de sânge, refuzând recoltarea. 
 
În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de refuzul sau sustragerea de la prelevarea de moste biologice de sânge.
Sursa:IJP Prahova
 
Foto ilustrativ