
Bănuiţi de furt, depistaţi de poliţişti
La data de 10 noiembrie a.c., poliţiştii Secţiei nr.2 de poliţie Ploieşti au identificat persoana bănuită de săvârşirea unei infracţiuni de furt calificat.
În fapt, la data de 6 noiembrie a.c., în jurul orei 18.30, poliţiştii au fost sesizaţi prin apel 112 de către un angajat al unei unităţi alimentare, despre faptul că în timp ce se afla în incinta acesteia i-ar fi fost sustras de pe o tejghea, telefonul mobil.
În urma investigaţiilor efectuate, poliţiştii au reuşit identificarea şi depistarea persoanei bănuite ca fiind un tânăr în vârstă de 20 de ani din comuna Bărcăneşti.
În baza probatoriului administrat faţă de acesta a fost luată măsura reţinerii pentru 24 de ore urmând să fie prezentat unităţii de parchet competente pentru luarea unei alte măsuri preventive.
În cauză, poliţiştii continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat.
Tot ieri şi poliţiştii Secţiei de poliţie rurală Ciorani au reuşit identificarea persoanei bănuite de comiterea unui furt.
În fapt, la data de 6 noiembrie a.c., în jurul orei 19.00, poliţiştii au fost sesizaţi de către un bărbat din comună Sălciile, despre faptul că la aceeaşi dată i-ar fi fost sustrasă o bicicletă, pe care o lăsase lângă gardul unui imobil.
În urma investigaţiilor efectuate, a fost identificată şi depistată persoana bănuită de comiterea faptei ca fiind un tânăr în vârstă de 24 de ani, din comuna Sălciile.
Prejudiciul a fost recuperat şi restituit proprietarului.
În cauză, poliţiştii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt, cercetările fiind continuate sub coordonarea parchetului.
Cercetaţi pentru infracţiuni la regimul rutier
În ziua de 10 noiembrie a.c., poliţiştii rutieri din cadrul Poliţiei municipiului Câmpina în timp ce acţionau pentru creşterea gradului de disciplină rutieră în municipiu, au oprit pentru verificarea normelor rutiere un autoturism condus de un tânăr în vârstă de 25 de ani din comuna Scorţeni.
Întrucât la înmânarea documentelor tânărul prezenta un comportament nefiresc ce ar fi putut fi generat de consumul substanţelor interzise, poliţiştii i-au solicitat acestuia testarea cu aparatul Drugtest care a indicat pozitiv la o substanţă psihoactivă.
Ulterior acesta a fost condus la o unitate medicală pentru prelevarea de mostre biologice.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul sub influenţa băuturilor alcoolice sau a altor substanţe.
Tot ieri, în jurul orei 12.00, poliţiştii din cadrul Poliţiei oraşului Comarnic, în timp ce se aflau în exercitarea atribuţiilor de serviciu în oraş, au oprit pentru control un autoturism condus de un bărbat în vârstă de 47 de ani, cre circula din direcţia DN1 către cartierul Ghioşeşti.
În urma verificărilor efectuate în bazele de date s-a constatat faptul că bărbatul din oraşul Comarnic nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
Întrucât acesta emana halenă alcoolică a fost testat cu aparatul etilotest care a indicat valoarea de 1,54 mgL alcool pur în aerul expirat, ulterior fiind condus la o unitate medicală pentru prelevarea de mostre biologice de sânge.
În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere şi conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul sub influenţa băuturilor alcoolice.
În noaptea de 11 noiembrie a.c., în jurul orei 1.00, poliţiştii Secţiei de poliţie rurală Drajna au fost sesizaţi prin apel 112 de către un bărbat despre faptul că pe DJ 102B se deplasează un autoturism iar conducătorul acestuia se află sub influenţa băuturilor alcoolice.
La scurt timp, poliţiştii au depistat în trafic autoturismul în cauză, stabilindu-se că la volanul acestuia se afla un tânăr de 23 de ani din comuna Bătrâni.
Întrucât acesta emana halenă alcoolică a fost testat cu aparatul etilotest care a indicat valoarea de 0,72 mgL alcool pur în aerul expirat, ulterior fiind condus la o unitate medicală pentru prelevarea de mostre biologice de sânge.
În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa băuturilor alcoolice.
Nereguli silvice
În data de 10 noiembrie a.c., poliţiştii din cadrul Poliţiei oraşului Vălenii de Munte în timp ce desfăşurau activităţi pe zona de competenţă, au depistat doi bărbaţi din comuna Teişani care transportau cu un atelaj hipo material lemnos din specia salcâm.
Din verificările efectuate a reieşit că lemnul ar fi fost tăiat de pe un teren ce aparţine unuia din bărbaţi, dar care nu a putut prezenta amprenta rotundă a dispozitivului silvic de marcat.
Faţă de cei doi bărbaţi a fost luată măsura sancţionării contravenţionale conform Legii nr.171/2010, privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor silvice, cu amendă în valoare de 4.000 de lei.
Materialul lemnos a fost confiscat şi predat reprezentaţilor silvici.
Abateri în trafic / Poliţiştii au aplicat 120 de sancţiuni contravenţionale la regimul circulaţiei pe drumurile publice
În ultimele 24 de ore, poliţiştii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Prahova au continuat activităţile de combatere a indisciplinei în trafic, ca urmare a neregulilor constatate fiind aplicate 120 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de peste 25.000 de lei.
Ieri, poliţiştii Biroului Rutier Ploieşti, au acţionat pentru depistarea conducătorilor auto care nu respectă regimul legal de viteză, dar şi pentru combaterea principalelor cauze generatoare de accidente rutiere.
Poliţiştii au acţionat în intervalul orar 15.00-17.00 pe raza comunei Târgşoru Vechi.
Pe durata acţiunii au fost reţinute 2 permise de conducere pentru nerespectarea regimului legal de viteză şi au fost sancţionaţi 10 biciclişti care şi-au pus viaţa în pericol prin nerespectarea regulilor de circulaţie.
Pentru că nu au respectat regimul legal de viteză, 30 de conducători auto au fost sancţionaţi de către poliţiştii rutieri.
Pe lângă conducătorii auto indisciplinaţi, au mai fost sancţionaţi şi 30 de pietoni.
De asemenea, în urma abaterilor constatate la regimul circulaţiei au mai fost reţinute alte 3 permise de conducere dar şi un certificat de înmatriculare.
Respectaţi limitele legale de viteză!
-Viteza excesivă este una dintre principalele cauze ale accidentelor rutiere. Nu depăşiţi limita legală de viteză.
-Adaptaţi permanent viteza de deplasare la particularităţile de drum şi de trafic.
-Atenţie sporită la efectuarea depăşirilor, nu vă angajaţi în efectuarea de depăşirilor neregulamentare.
-Viteza determină creşterea distanţei de frânare necesară opririi autovehiculului în siguranţă.
-Viteza determină agravarea consecinţelor accidentelor rutiere indiferent de cauză! Nu în ultimul rând, rugăm conducătorii auto începători să evite, pe cât posibil, conducerea autovehiculului în condiţii de drum alunecos, pe timp de noapte sau pe distanţe mari, dată fiind experienţa redusă şi riscul implicării în evenimente nedorite.
Controale în mediul rural
În data de 10 noiembrie a.c., în intervalul orar 12.00-16.00, poliţiştii Secţiei de poliţie rurală Ciorani au desfăşurat o acţiune pe raza de competenţă pentru combaterea infracţionalităţii stradale, în zona localurilor publie, a sălilor de jocuri, a caselor de pariuri, dar şi pentru verificarea unităţilor comerciale fără cerinţe minimale de securitate.
Astfel, au fost verificate 12 obiective economice şi au fost aplicate 14 sancţiuni contravenţionale, 10 dintre acestea conform legii nr.333/2003, privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor şi protecţia persoanelor.
Valoarea sancţiunilor a fost de 2.790 de lei.
Activităţi de verificare pe linia combaterii delictelor silvice
În ziua de 10 noiembrie a.c., poliţiştii din cadrul Serviciului de Ordine Publică Prahova au organizat şi defăşurat o acţiune pe linia combaterii delictelor silvice pe raza judeţului Prahova.
Astfel, la doi agenţi economici din comuna Târgşoru Vechi au fost constatate şi aplicate 10 sancţiuni contravenţionale pentru încălcarea prevederilor Legii nr.171/2010, privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor silvice şi 2 sancţiuni pentru încălcarea prevederilor Legii nr. 252/2003, privind registrul unic de control.
Valoarea sancţiunilor este de 18.000 lei şi s-a dispus confiscarea valorică a unui volum de 56,704 metri cubi de material lemnos, lemn foc diverse specii, în valoare de 9408,42 de lei.
Activităţile poliţiştilor vor continua, pentru prevenirea şi combaterea faptelor ilicite din domeniul silvic.
Prevenirea şi combaterea contrabandei cu tutun şi produse din tutun
Poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice, în intervalul orar 10.00-13.00 au organizat şi defăşurat o acţiune pentru prevenirea şi combaterea contrabandei cu tutun şi produse din tutun pe raza comunelor Şoimari, Surani şi Ariceştii Zeletin.
Poliţiştii au verificat 10 agenţi economici şi au aplicat 9 sancţiuni contravenţionale, din care 6 conform prevederilor OUG nr.28/1999, privind obligaţia operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale şi 3 conform prevederilor Legii nr.349/2002, pentru prevenirea şi combaterea efectelor consumului produselor din tutun.
Valoarea sancţiunilor este de 14.000 de lei.
Totodată, în urma controalelor efectuate a fost confiscată şi suma de 937,5 lei.
Campania pentru informarea proprietarilor de cabaline continuă
Ieri, 10 noiembrie a.c., în intervalul orar 12.00-14.00, poliţiştii Biroului pentru Protecţia Animalelor şi cei ai Poliţiei oraşului Slănic au informat cetăţenii oraşului dar şi cei ai comunei Vărbilău, cu privire la drepturile şi obligaţiile ce le revin cu privire la condiţiile de adăpostire, hrănire şi îngrijire a cabalinelor.
Astfel, au informat 36 de propietari de cabaline cu privire la condiţiile de deplasare pe drumurile publice cu atelaje hipo.
Totodată au fost aplicate şi 2 sancţiuni contravenţionale conform HG. 984/2005, privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor la normele sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor, în valoarea de 1.500 de lei.
Poliţiştii recomandă proprietarilor de animale să nu le lase nesupravegheate pe păşuni, izlazuri, în păduri sau pe marginea drumurilor, întrucât pot constitui o pradă uşoară pentru hoţi.
De asemenea, să asigure prin rotaţie paza animalelor aflate la păşunat sau să angajeze o persoană cunoscută şi de încredere pentru a face acest lucru.
Grajdurile sau adăposturile de animale nu trebuie amplasate la distanţă mare de locuinţă sau în locuri izolate, fără a se asigura paza acestora, iar dacă proprietarii se hotărăsc să vândă un animal, să nu-l dea pe promisiuni, ci să încaseze banii în momentul vânzării.
Foto ilustrativ