
În perioada 08 – 09 noiembrie, pompierii salvatori din judeţul Prahova au acţionat pentru gestionarea a 30 de misiuni, dintre care 13 au fost intervenţii în situaţii de urgenţă, 16 urgenţe medicale şi o activitate de îndrumare şi control.
În ultimele 24 de ore, echipajele de salvatori au acţionat pentru localizarea şi lichidarea a 2 incendii, precum şi în alte 6 intervenţii în sprijinul comunităţilor, care au vizat salvarea unui animal, asistenţa unei persoane supraponderale, asistenţa unor persoane care au acuzat dificultăţi respiratorii din cauza unui miros suspect (nu s-a impus transportarea persoanelor la spital) etc.
Totodată, pompierii prahoveni au asigurat măsurile specifice în cazul unui accident rutier produs în comuna Boldeşti Scăeni, în care au fost implicate două autoturisme şi un autotren încărcat cu materiale pentru asfaltat. La locul accidentului s-a intervenit cu o autospecială de stingere, o autospecială de descarcerare, o ambulanţă SMURD şi o ambulanţă de terapie intensivă mobilă, la care s-a alăturat şi o ambulanţă SAJ. Unul dintre cei 4 ocupanţi ai autovehiculelor implicate în accident a fost găsit în stare de semiconştienţă şi a fost asistat medical la locul evenimentului, după care a fost transportat de urgenţă la spital.
În intervalul amintit, 18 persoane au avut nevoie de asistenţă medicală de urgenţă din partea paramedicilor SMURD.
De asemenea, echipajele de pompieri militari ale subunităţilor de intervenţie au efectuat 3 misiuni de recunoaştere în teren, în oraşul Mizil, în localitatea Lipăneşti, precum şi la secţia ATI din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Ploieşti, verificând căile de acces, sursele de alimentare cu apă, reţelele de hidranţi şi alte aspecte de interes operativ.
”Maratonul resuscitării” a continuat în această săptămână cu două activităţi desfăşurate ieri la Şcoala Gimnazială Măneciu Pământeni şi la Colegiul ”Ferdinand I” Măneciu. Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă ”Şerban Cantacuzino” al Judeţului Prahova a răspuns pozitiv şi de această dată invitaţiei lansate de către medicul şef al Unităţii de Primiri Urgenţe SMURD Ploieşti, dr. Violeta Tănase, şi a participat la activităţi alături de tinerii voluntari SMURD. Sesiunile de instruire au scopul de a responsabiliza elevii şi de a-i învăţa cum să se comporte atunci când sunt puşi în situaţia de a-şi ajuta semenii aflaţi în situaţii dificile, chiar atunci când viaţa le este pusă în pericol. Activitatea a fost una dinamică, bucurându-se de implicarea activă a elevilor şi a profesorilor. Caracterul inediat al acestei sesiuni a fost dat de faptul că au participat şi elevi de gimnaziu, care s-au arătat extrem de interesaţi şi entuziasmaţi, au dat dovadă de seriozitate şi implicare, fiind dornici să înveţe tehnicile de prim ajutor.
În continuare, unităţile operative rămân mobilizate pentru asigurarea promptă a răspunsului în cazul producerii situaţiilor de urgenţă şi acordarea de prim ajutor persoanelor aflate în dificultate.
Foto ilustrativ