
În perioada 03 - 04 noiembrie, pompierii salvatori din judeţul Prahova au acţionat pentru gestionarea a 28 de misiuni, dintre care 12 au fost intervenţii în situaţii de urgenţă şi 16 urgenţe medicale.
În ultimele 24 de ore, echipajele de salvatori au acţionat pentru localizarea şi lichidarea a 4 incendii. Dintre acestea, trei au fost incendii de vegetaţie uscată, litieră şi deşeuri menajere şi au izbucnit, cel mai probabil, din cauza utilizării focului deschis în spaţii deschise fără respectarea normelor de apărare împotriva incendiilor, manifestându-se pe o suprafaţă totală de aproximativ 25 ha. Cel mai însemnat s-a produs în localitatea Lapoş, fiind cuprinsă de flăcări litiera din interiorul pădurii, pe o suprafaţă de 20 ha.
Totodată, pompierii prahoveni au acţionat şi în alte două intervenţii în sprijinul comunităţilor, una dintre acestea a vizat asistenţa unei persoane supraponderale în municipiul Ploieşti, la Spitalul Judeţean – Secţia Chirurgie.
În intervalul amintit, 16 persoane au avut nevoie de asistenţă medicală de urgenţă din partea paramedicilor SMURD.
De asemenea, echipajele de pompieri militari ale subunităţilor de intervenţie au efectuat 6 misiuni de recunoaştere în teren, în municipiile Ploieşti şi Câmpina, în oraşele Sinaia, Mizil, Vălenii de Munte, precum şi la secţia ATI din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Ploieşti, verificând căile de acces, sursele de alimentare cu apă, reţelele de hidranţi şi alte aspecte de interes operativ.
Ieri, în jurul orei 14:08, echipajul pirotehnic al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă “Şerban Cantacuzino” a desfăşurat o misiune de asanare a teritoriului de muniţia rămasă neexplodată în comuna Râfov, satul Sicriţa. Aceasta a fost descoperită ca urmare a lucrărilor efectuate pentru construirea autostrăzii Ploieşti-Buzău şi datează din timpul celui de-al doilea Război Mondial. Au fost identificate 2 proiectile explozive (120 mm şi 76 mm), precum şi 4 proiectile perforante (unul de 100 mm şi trei de 75 mm). Echipajul pirotehnic a acţionat pentru identificarea, ridicarea, transportul şi depozitarea muniţiei în condiţii de siguranţă.
Atenţie!
La găsirea unor obiecte metalice cilindrice sau de altă formă ce prezintă suspiciuni de a fi elemente de muniţie neexplodată (proiectile, bombe aruncător, bombe aviaţie, mine, grenade, cartuşe infanterie), cetăţenii au următoarele obligaţii:
a) să anunţe de urgenţă organele de poliţie, autorităţile administraţiei publice locale şi Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă al Judeţului Prahova, apelând numărul unic de urgenţă 112;
b) să nu mişte de pe loc muniţiile descoperite neexplodate;
c) să nu introducă în clădiri, încăperi sau locuinţe muniţii descoperite neexplodate;
d) să nu desfacă sau să predea la agenţii economici specializaţi muniţii neexplodate pentru valorificarea ca deşeuri metalice;
e) să nu folosească muniţiile descoperite pentru improvizarea diferitelor scule sau ornamente;
f) să nu lovească, să taie sau să demonteze muniţiile neexplodate;
g) să nu aprindă focul deschis în apropierea muniţiilor neexplodate sau să le introducă în foc;
h) să nu se joace cu muniţii descoperite neexplodate;
i) să respecte regulile şi măsurile stabilite pentru zonele cu risc la descoperirea de muniţii neexplodate;
j) persoana care a găsit muniţie neexplodată va asigura supravegherea obiectului de la o distanţă de cel puţin 50 m şi va interzice accesul altor persoane în zonă până la sosirea Poliţiei sau reprezentanţilor I.S.U. Prahova.
Vă avertizăm că nesocotirea acestor reguli poate duce la rănirea gravă sau chiar la moartea celor implicaţi.
Acţiunile şi măsurile de prevenire, precum şi asanarea terenului de muniţia rămasă neexplodată, se organizează şi se desfăşoară în scopul apărării vieţii şi al asigurării protecţiei populaţiei, bunurilor materiale, valorilor culturale şi mediului împotriva efectelor negative ale acestui tip de risc.
”Maratonul resuscitării” a continuat în această săptămână cu o nouă activitate desfăşurată ieri la Colegiul Naţional ”Nicolae Iorga” Vălenii de Munte. Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă ”Şerban Cantacuzino” al Judeţului Prahova a răspuns pozitiv şi de această dată invitaţiei lansate de către medicul şef al Unităţii de Primiri Urgenţe SMURD Ploieşti, dr. Violeta Tănase, şi a participat la activitate alături de tinerii voluntari SMURD. Sesiunile de instruire au scopul de a responsabiliza elevii şi de a-i învăţa cum să se comporte atunci când sunt puşi în situaţia de a-şi ajuta semenii aflaţi în situaţii dificile, chiar atunci când viaţa le este pusă în pericol. Activitatea a fost una extrem de dinamică, bucurându-se de implicarea activă a elevilor şi a profesorilor. La finalul acestei ediţii, declaraţia uneia dintre persoanele implicate în acţiune a rămas întipărită în minţile şi sufletele tuturor: ”Am instruit o şcoală întreagă. O şcoală de elevi care poate salva un oraş intreg!”.
În continuare, unităţile operative rămân mobilizate pentru asigurarea promptă a răspunsului în cazul producerii situaţiilor de urgenţă şi acordarea de prim ajutor persoanelor aflate în dificultate.