
Poliţia Locală Ploieşti prin poliţiştii locali din cadrul Serviciului Circulaţie pe Drumurile Publice a desfăşurat, în dimineaţa zilei de vineri, 04.11.2022, acţiuni de control pentru depistarea şi sancţionarea conducătorilor de autovehicule care efectuează transport de persoane cu microbuze sau autobuze fără autorizaţie eliberată de Primăria Municipiului Ploieşti, precum şi pentru utilizarea altor terminale, circulaţia autovehiculelor pe alte trasee şi oprirea în alte staţii decât cele stabilite la nivelul municipiului.
Totodată, verificările au avut în vedere şi circulaţia autovehiculelor cu masa maximă autorizată mai mare de 3,5 t în zonele de restricţie reglementate de municipalitate, fără a deţine autorizaţie de acces valabilă.
Controalele poliţiştilor locali s-au desfăşurat pe bulevardul Bucureşti, străzile Democraţiei, Găgeni, Gheorghe Grigore Cantacuzino, Ştrandului şi Depoului.
În urma verificării unui număr de 173 conducători auto, au fost aplicate 84 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 20.500 lei, pentru nerespectarea prevederilor art. 12.1. pct 2 din H.C.L. nr. 228/2006 şi ale art. 12 din H.C.L. nr. 131/2011.
Echipajele Poliţiei Locale Ploieşti au permanent în atenţie impunerea unui climat de disciplină în rândul transportatorilor, pentru respectarea normelor legale.
Sursa:Comunicat Politia Locala Ploiesti
Foto ilustrativ