ISU PRAHOVA. Misiuni in   perioada 2 - 3 noiembrie 2022
În perioada 02 - 03 noiembrie, pompierii salvatori din judeţul Prahova au acţionat pentru gestionarea a 39 de misiuni, dintre care 11 au fost intervenţii în situaţii de urgenţă, 26 urgenţe medicale şi 2 activităţi de îndrumare şi control.
În ultimele 24 de ore, echipajele de salvatori au acţionat pentru localizarea şi lichidarea a 8 incendii. Dintre acestea, unul s-a produs la un magazin alimentar din municipiul Ploieşti, Piaţa Aurora (fără victime), un alt incendiu s-a manifestat asupra unor cabluri electrice din localitatea Bărcăneşti, iar 6 incendii au fost de vegetaţie uscată, resturi vegetale şi deşeuri menajere, în total fiind mistuite de flăcări aproximativ 32,5 ha de teren. Incendiile au izbucnit, cel mai probabil, din cauza utilizării focului deschis în spaţii deschise fără respectarea normelor de apărare împotriva incendiilor.
Totodată, pompierii prahoveni au asigurat măsurile specifice în cazul unui accident rutier produs în comuna Păuleşti, în care au fost implicate 2 autoturisme şi cei 4 ocupanţi ai acestora. Din fericire, nu au fost înregistrate victime.
În intervalul amintit, 28 de persoane au avut nevoie de asistenţă medicală de urgenţă din partea paramedicilor SMURD.
De asemenea, echipajele de pompieri militari ale subunităţilor de intervenţie au efectuat o misiune de recunoaştere în teren, la secţia ATI din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Ploieşti, verificând căile de acces, sursele de alimentare cu apă, reţelele de hidranţi şi alte aspecte de interes operativ.
 
În continuare, unităţile operative rămân mobilizate pentru asigurarea promptă a răspunsului în cazul producerii situaţiilor de urgenţă şi acordarea de prim ajutor persoanelor aflate în dificultate.
 
Foto ilustrativ/observatorulph.ro