ISU PRAHOVA.Misiuni in perioada 20 – 25 octombrie 2022
 
În perioada 20 – 25 octombrie, pompierii salvatori din judeţul Prahova au acţionat pentru gestionarea a  35 de misiuni, dintre care 11 au fost intervenţii în situaţii de urgenţă, 20 urgenţe medicale şi 4 activităţi de îndrumare şi control. 
În ultimele 24 de ore, echipajele de salvatori au acţionat pentru stingerea unui incendiu de vegetaţie uscată şi deşeuri menajere, precum şi în alte 3 intervenţii în sprijinul comunităţilor, după cum urmează: deblocarea unei persoane din locuinţă, salvarea unui animal şi colectarea mercurului rezultat în urma spargerii unui termometru în com. Râfov, sat Moara Domnească.
Totodată, în acest interval, un număr de 18 persoane au avut nevoie de asistenţă medicală de urgenţă din partea paramedicilor SMURD.
Pompierii prahoveni au asigurat măsurile specifice în cazul producerii unui accident rutier produs în oraşul Comarnic, pe DN1, fiind implicate două autoturisme şi cei doi ocupanţi ai acestora. Accidentul nu a fost soldat cu victime.
De asemenea, echipajele de pompieri militari ale subunităţilor de intervenţie au efectuat 4 misiuni de recunoaştere în teren, în oraşele Sinaia, Câmpina şi Slănic, precum şi la secţia ATI din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Ploieşti, verificând căile de acces, sursele de alimentare cu apă, reţelele de hidranţi şi alte aspecte de interes operativ.
În continuare, unităţile operative rămân mobilizate pentru asigurarea promptă a răspunsului în cazul producerii situaţiilor de urgenţă şi acordarea de prim ajutor persoanelor aflate în dificultate.
Sursa:ISU Prahova
Foto ilustrativ