
În perioada 20 – 21 octombrie, pompierii salvatori din judeţul Prahova au acţionat pentru gestionarea a 35 de misiuni, dintre care 16 au fost intervenţii în situaţii de urgenţă, 17 urgenţe medicale şi 2 activităţi de îndrumare şi control.
În ultimele 24 de ore, echipajele de salvatori au acţionat pentru localizarea şi lichidarea a 7 incendii, dintre care 3 au fost incendii de locuinţe, 3 incendii de vegetaţie uscată şi un incendiu produs la rampa de gunoi a oraşului Boldeşti-Scăeni. Nu au fost înregistrate victime.
Totodată, pompierii au acţionat şi în alte 2 intervenţii în sprijinul comunităţilor, care au vizat salvarea unui animal şi deblocarea unei persoane din locuinţă.
În acest interval, un număr de 19 persoane au avut nevoie de asistenţă medicală de urgenţă din partea paramedicilor SMURD.
Pompierii prahoveni au asigurat măsurile specifice în cazul a 2 accidente rutiere, produse în comuna Valea Călugărească, pe DN 1B, precum şi în comuna Bucov, sat Chiţorani. În aceste accidente au fost implicate 4 autoturisme şi cei 7 ocupanţi ai acestora, o persoană fiind transportată de urgenţă la spital.
De asemenea, echipajele de pompieri militari ale subunităţilor de intervenţie au efectuat o misiune de recunoaştere în teren, la secţia ATI din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Ploieşti, verificând căile de acces, sursele de alimentare cu apă, reţelele de hidranţi şi alte aspecte de interes operativ.
În scopul antrenării serviciilor profesioniste pentru situaţii de urgenţă, în cursul zilei de ieri au fost desfăşurate 3 exerciţii cu forţe în teren, după cum urmează: Detaşamentul de Pompieri Sinaia la un operator economic cu profil turistic din oraşul Sinaia, Detaşamentul de Pompieri Câmpina la mina de lignit din localitatea Filipeştii de Pădure, iar cel de-al treilea a fost desfăşurat de către Detaşamentul 2 de Pompieri Ploieşti la Şcoala ”Mihai Eminescu” din Ploieşti.
Atenţie: incendiile de vegetaţie uscată se pot propaga la gospodăriile populaţiei, punând în pericol viaţa şi bunurile cetăţenilor!
Deoarece legislaţia interzice arderea la întâmplare a vegetaţiei uscate, iar cei care o fac pun în pericol gospodăriile, fondul forestier, bunuri materiale importante sau chiar vieţi omeneşti, transmitem din nou un apel către populaţie şi către factorii de răspundere din administraţiile locale, să respecte interdicţiile privind focul deschis, mai ales în această perioadă în care propagarea flăcărilor este favorizată de condiţiile meteorologice.
Potrivit standardelor privind bunele condiţii agricole şi de mediu ale terenurilor, arderea vegetaţiei uscate şi a resturilor vegetale este interzisă. În cazul unor astfel de incendii, flăcările se întind cu repeziciune pe o suprafaţă foarte mare, iar pompierii depun un efort considerabil pentru a opri propagarea arderii.
Pentru a evita producerea arderilor necontrolate, facem apel către cetăţeni să respecte măsurile specifice de prevenire a incendiilor. Le reamintim faptul că utilizarea focului deschis în locuri cu pericol de incendiu şi pe timp de vânt este interzisă.
De asemenea, reamintim prahovenilor că arderea vegetaţiei uscate şi a resturilor vegetale este strict interzisă dacă nu se impune ca o măsură de carantină fitosanitară, iar în cazul realizării igienizării terenurilor prin ardere, este obligatorie obţinerea acceptului de la Agenţia pentru Protecţia Mediului şi a permisului de lucru cu focul, impunându-se totodată, respectarea cu stricteţe a măsurilor şi regulilor de apărare împotriva incendiilor.
Subliniem că un rol important în prevenirea incendiilor îl au autorităţile administraţiei publice locale care, prin toate pârghiile legale de care dispun, trebuie să conştientizeze şi să determine populaţia să se comporte şi să acţioneze în spirit civic.