
În perioada 10 – 11 octombrie, pompierii salvatori din judeţul Prahova au acţionat pentru gestionarea unui număr de 31 misiuni, dintre care 9 au fost intervenţii în situaţii de urgenţă, 20 urgenţe medicale şi 2 activităţi de îndrumare şi control.
În ultimele 24 de ore, echipajele de salvatori au acţionat pentru stingerea unui incendiu ce a cuprins o anexă gospodărească din comuna Cocorăştii Mislii, sat Ţipăreşti, precum şi pentru localizarea şi lichidarea a două incendii de vegetaţie uscată şi deşeuri în localităţile Teişani şi Valea Călugărească.
Pompierii au acţionat şi în alte 2 intervenţii în sprijinul comunităţilor, dintre care una a vizat deblocarea unei persoane din locuinţă în municipiul Ploieşti şi cea de a doua, salvarea unui animal.
Totodată, în acest interval, un număr de 21 persoane au avut nevoie de asistenţă medicală de urgenţă din partea paramedicilor SMURD.
Pompierii prahoveni au asigurat măsurile specifice în cazul a 2 accidente rutiere, produse în comuna Gherghiţa şi în municipiul Ploieşti, Centura de Vest – DN1, în care au fost implicate 5 autoturisme şi cei 13 ocupanţi ai acestora. Din fericire, nu au fost înregistrate victime.
De asemenea, echipajele de pompieri militari ale subunităţilor de intervenţie au efectuat o misiune de recunoaştere în teren, la secţia ATI din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Ploieşti, verificând căile de acces, sursele de alimentare cu apă, reţelele de hidranţi şi alte aspecte de interes operativ.
Revenim în atenţia populaţiei cu următoarele atenţionări:
Utilizarea focului deschis pentru curăţarea terenurilor în condiţii de vânt şi fără respectarea măsurilor obligatorii de protecţie favorizează propagarea incendiilor la locuinţele oamenilor, proprietăţi sau la fondul forestier.
Pentru evitarea producerii acestor evenimente, vă reamintim următoarele măsuri de prevenire:
• Utilizarea focului deschis în locuri cu pericol de incendiu şi pe timp de vânt este interzisă;
• Realizarea arderii doar în locuri special amenajate, cu respectarea măsurilor ce se impun pentru împiedicarea propagării focului la vecinătăţi;
• Supravegherea permanentă a arderii, precum şi stingerea jarului, după terminarea activităţii;
• Asigurarea mijloacelor tehnice pentru stingerea de îndată a focului (rezervor cu apă, găleţi, lopată, sapă, cazma), atunci când acesta scapă de sub control;
• Responsabilizarea adulţilor în ceea ce priveşte jocul copiilor cu focul şi accesul acestora la sursele de foc (chibrituri, brichete, lumânări, lămpi cu gaz etc).
De asemenea, reamintim prahovenilor că arderea vegetaţiei uscate şi a resturilor vegetale este strict interzisă dacă nu se impune ca o măsură de carantină fitosanitară, iar în cazul realizării igienizării terenurilor prin ardere este obligatorie obţinerea acceptului de la Agenţia pentru Protecţia Mediului şi a permisului de lucru cu focul, impunându-se, totodată, respectarea cu stricteţe a măsurilor şi regulilor de apărare împotriva incendiilor.
Unităţile operative rămân mobilizate pentru asigurarea promptă a răspunsului în cazul producerii situaţiilor de urgenţă şi acordarea de prim ajutor persoanelor aflate în dificultate.
Foto ilustrativ