La data de 6 octombrie a.c., în intervalul orar 17:00-20:00, poliţiştii Serviciului Rutier Prahova au desfăşurat o acţiune de tip ’’BLITZ’’ pe raza oraşului Vălenii de Munte, dar şi a comunelor Gura Vitioarei, Bălţeşti, Drajna, Teişani şi Măgurele.
Scopul acţiunii a fost acela de combatere a principalelor cauze generatoare de accidente rutiere, dar şi pentru creşterea disciplinei în trafic.
În acest context, au fost controlate 150 de autovehicule, fiind efectuate peste 50 de testări cu aparatele etilotest.
De asemenea, au fost aplicate 104 sancţiuni contravenţionale, 44 dintre acestea fiind aplicate pentru nerespectarea regimului legal de viteză de către conducătorii auto.
Valoarea sancţiunilor este de 24.560 de lei.
Totodată, au fost reţinute 3 permise de conducere şi 5 certificate de înmatriculare au fost retrase.
Poliţiştii rutieri vă recomandă:
-nu depăşiţi viteza legală de deplasare, prevăzută de normele în vigoare;
-nu vă urcaţi la volan dacă aţi consumat alcool sau substanţe psihoactive.
Sursa:IJP Prahova