
În perioada 13 – 14 septembrie, pompierii salvatori din judeţul Prahova au acţionat pentru gestionarea unui număr de 26 misiuni, dintre care 6 au fost intervenţii în situaţii de urgenţă, 19 urgenţe medicale şi o activitate de îndrumare şi control.
De asemenea, în ultimele 24 de ore, echipajele de salvatori au acţionat pentru lichidarea unui incendiu de vegetaţie uscată şi 19 persoane au primit asistenţă medicală din partea pompierilor care încadrează echipajele de prim-ajutor calificat şi terapie intensivă mobilă.
Totodată, pompierii prahoveni au asigurat măsurile specifice în cazul a două accidente rutiere produse în municipiul Ploieşti. Din fericire, nu au fost înregistrate victime.
Echipajele de pompieri militari ale subunităţilor de intervenţie au efectuat 2 misiuni de recunoaştere în teren, una dintre acestea la Mănăstirea Crasna şi cea de a doua la secţia ATI din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Ploieşti, fiind verificate căile de acces la aceste obiective, sursele de alimentare cu apă, reţelele de hidranţi şi alte aspecte de interes operativ.
POMPIERII LA MOMENT ANIVERSAR – 13 septembrie 2022
Cu ocazia celebrării Zilei Pompierilor din România, la sediul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă ”Şerban Cantacuzino” Prahova a avut loc un ceremonial militar şi religios, amintindu-ne, încă o dată, de eroismul companiei de pompieri din Bucureşti condusă de căpitanul Pavel Zăgănescu, care a ţinut piept numeroasei oştiri otomane, venită să înfrângă mişcarea revoluţionară de la 1848.
Cu acest prilej, doi ofiţeri şi 8 subofiţeri care s-au remarcat prin îndeplinirea în mod exemplar a atribuţiilor de serviciu, au fost înaintaţi în gradul următor înaintea expirării stagiului minim.
Totodată, în cadrul aceleiaşi ceremonii, au fost desemnaţi pompierul de onoare şi salvatorul de onoare ai anului, cărora, dl. Colonel Tudoroiu Nicolae, inspector şef al ISU PRAHOVA, le-a acordat distincţii şi diplome în semn de apreciere pentru curajul, devotamentul şi spiritul de sacrificiu de care au dat dovadă.
De asemenea, în acest an, pentru instituţia noastră, ziua de 13 septembrie are dublă semnificaţie:
1. Ziua Pompierilor din România - 174 de ani de la Bătălia din Dealul Spirii;
2. Ziua Informării Preventive (începând cu anul 2011, Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă a identificat această oportunitate de diseminare a informaţiilor cu caracter preventiv, prin organizarea acestui eveniment ori de câte ori data de 13 este într-o zi de marţi).
Cu această ocazie, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Şerban Cantacuzino” al judeţului Prahova a organizat activităţi dedicate acestei zile, care s-au desfăşurat la Sala Sporturilor "Olimpia" din municipiul Ploieşti, începând cu ora 12:00. Pe lângă expoziţia de tehnică şi mijloace de intervenţie aflate în dotarea pompierilor, au fost distribuite cetăţenilor materiale informative din campaniile naţionale aflate în derulare.
Unităţile operative rămân mobilizate pentru asigurarea promptă a răspunsului în cazul producerii situaţiilor de urgenţă şi acordarea de prim ajutor persoanelor aflate în dificultate.
Sursa:ISU Prahova