Infracţiuni la regimul rutier constatate de poliţiştii prahoveni
La data de 11 septembrie a.c., în jurul orei 9:30, poliţiştii din cadrul Serviciului Rutier Prahova, în timp ce desfăşurau activităţi de  supraveghere şi control al traficului rutier pe DN1, pe raza localităţii Româneşti au înregistrat cu aparatul radar un autoturism care circula cu viteza de 112 km/h, fiind condus de un bărbat în vârstă de 47 de ani din  Târgu Mureş.
 
În urma verificărilor efectuate în bazele de date poliţiştii au constatat faptul că bărbatul nu are dreptul de a conduce autovehicule pe teritoriul României.
 
În cauză, poliţiştii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere a unui vehicul de către o persoană al cărui permis de conducere i-a fost retras sau anulat ori căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată sau care nu are dreptul de a conduce autovehicule în România.
 
Tot ieri, în jurul orei 20.00, poliţiştii Biroului Rutier din cadrul Poliţiei municipiului Câmpina în baza unor informaţii deţinute au oprit pentru control un autoturism, condus de un bărbat în vârstă de 34 de ani, din municipiu.
 
În urma verificărilor efectuate în bazele de date poliţiştii au constatat faptul că bărbatul figurează cu permisul de conducere Reţinut încă din anul 2021.
 
Întrucât acesta emana halenă alcoolică i s-a solicitat să fie testat cu aparatul etilotest şi să îi fie prelevate mostre biologice de sânge însă a refuzat acest lucru.
 
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul fără permis de conducere şi refuzul recoltării de mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
 
Sursa:IJP Prahova
 
Foto ilustrativ