
Peste 1.000 de poliţişti prahoveni vor acţiona în teren, în perioada 12-15 august a.c., pentru asigurarea unui climat optim de ordine şi siguranţă publică, astfel încât cetăţenii să petreacă acest sfârşit de saptămână fără evenimente negative.
Zilnic, în medie peste 200 de poliţişti din cadrul structurilor de ordine publică, rutieră, investigaţii criminale, arme, explozivi şi substanţe periculoase, investigarea criminalităţii economice, dar şi din cadrul serviciului pentru Acţiuni Speciale, vor asigura o prezenţă vizibilă atât în cadrul evenimentelor din judeţ cât şi în proximitatea acestora, pentru prevenirea oricăror incidente antisociale şi pentru a interveni într-o manieră promptă în cazul unor posibile situaţii care se află în competenţa de gestionare a poliţiei.
Poliţiştii rutieri prahoveni vor acţiona permanent pentru fluidizarea traficului rutier, dar şi în scopul despistării şi tragerii la răspunderea penală a conducătorilor auto care se află sub influenţa băuturilor alcoolice sau a substanţelor interzise.
Totodată, aceştia vor desfăşura acţiuni rutiere pentru a preveni accidentele de circulaţie prin combaterea excesului de viteză, precum şi a depistării şoferilor care încalcă normele rutiere.
Pentru a vă bucura de timpul liber şi de sărbătoarea religioasă, vă recomandăm:
În zonele aglomerate din pieţe, gări, autogări, magazine, lăcaşe de cult fiţi foarte atenţi cu banii şi obiectele personale!
Nu purtaţi portmoneul în buzunarele exterioare ale hainelor sau la vedere!
În aglomeraţie, dacă vă simţiţi bruscaţi, controlaţi-vă geanta sau portmoneul chiar în acel moment!
Indiferent unde vă petreceţi minivacanţa, fiţi prudenţi în relaţiile cu persoanele nou cunoscute şi nu vă expuneţi bunurile de valoare, deoarece printre amabili şi binevoitori puteţi întâlni şi persoane rău intenţionate!
Pentru conducătorii auto, circulaţi cu viteza adaptată condiţiilor de trafic, în special când se circulă în coloană şi nu uitaţi de politeţea rutieră!
Pentru un plus de siguranţă în mers măriţi distanţa dintre vehicule!
Conduceţi prudent, fără bruscarea comenzilor autoturismului, asiguraţi-vă temeinic înainte de efectuarea fiecărei manevre şi evitaţi depăşirile care în condiţiile de vizibilitate redusă se dovedesc extrem de periculoase!
Apelăm totodată la încrederea dumneavoastră şi mulţumim tuturor celor care respectă legea.
În caz de nevoie, dacă aţi asistat ori aveţi cunoştinţă despre comiterea vreunei fapte antisociale, apelaţi cu încredere la cel mai apropiat poliţist sau sunaţi la apelul unic de urgenţă 112.
Sursa:IPJ Prahova
Foto ilustrativ