160 de sancţiuni aplicate de poliţiştii prahoveni
La data de 15 iulie a.c., în jurul orei 17.45, poliţiştii din cadrul Poliţiei oraşului Mizil, în timp ce executau serviciul de patrulare, supraveghere şi control al traficului rutier în comuna  Călugăreni au oprit pentru control un tractor ce nu avea montate plăcuţele de  înmatriculare.
 
Conducătorul auto a fost identificat în persoana unui bărbat în vârstă de 38 de ani, din comuna Călugăreni, iar în urma verificărilor efectuate, poliţiştii au constatat faptul că autovehiculul în cauză nu figurează ca înregistrat.
 
Totodată, poliţiştii au mai constatat faptul că bărbatul nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
 
În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de punerea în circulaţie sau conducerea unui vehicul neînmatriculat şi conducerea unui vehicul fără permis de conducere
 
Depistaţi la volan sub influenţa băuturilor alcoolice sau a substanţelor psihoactive
 
La data de 16 iulie a.c., în jurul orei 00.45, poliţiştii Biroului Rutier din cadrul Poliţiei municipiului Ploieşti, în timp ce se aflau în exercitarea atribuţiilor de serviciu, în cadrul acţiunii pentru reducerea victimizării prin accidente rutiere produse pe fondul defecţiunilor tehnice, au oprit pentru control un autoturism care circula pe aleea de legătură cu Parcul municipal Vest. 
 
Întrucât conducătorul auto, în vârstă de 29 de ani avea un comportament suspect a fost testat cu aparatul DrugTest care a indicat rezultat pozitiv la substanţe posibil cu efect psihoactiv.
 
Bărbatul a fost condus la o unitate medicală pentru prelevare de mostre biologice de sânge.
 
În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa substanţelor psihoactive.
 
 O oră mai târziu, poliţiştii Serviciului Rutier Prahova, în timp ce se aflau în exercitarea atribuţiilor de serviciu pe strada Erou Radu Nicolae din oraşul Mizil au oprit pentru control un autoturism, condus de un bărbat, în vârstă de 30 de ani, din oraş.
 
Întrucât acesta emana halenă alcoolică a fost testat cu aparatul etilotest care a indicat valoarea de 0.42 mg/l alcool pur în aerul expirat, ulterior fiind condus la o unitate medicală în vederea prelevării de mostre biologice de sânge.
 
În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa băuturilor alcoolice.
[11:52, 16.07.2022] MIHA FLORESCU-IPJ PH: 160 de sancţiuni aplicate de poliţiştii prahoveni
 
La data de 15 iulie a.c., în mai multe intervale orare, poliţiştii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Prahova au desfăşurat 8 acţiuni punctuale, în municipiile Câmpina şi Ploieşti, în oraşele Vălenii de Munte şi Urlaţi, în comunele Apostolache, Podenii Noi, Iordăcheanu, Ceptura, Gura Vitioarei dar şi pe drumurile naţionale din judeţ.
 
Activităţile au avut ca obiectiv prevenirea şi combaterea criminalităţii stradale, modelarea factorului uman prin responsabilizarea participanţilor la trafic pentru creşterea gradului de siguranţă rutieră, precum şi prevenirea infracţiunilor contra persoanei şi patrimoniului.
 
Astfel, au fost legitimate peste 500 de persoane, au fost controlate peste 400 de autovehicule şi 8 societăţi comerciale au fost verificate.
 
În cadrul acţiunilor au fost aplicate 160 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 46.865 de lei.
 
Totodată, au fost reţinute 17 permise de conducere şi 9 certificate de înmatriculare au fost retrase.
 
Exemple:
 
 Pe tot parcursul zilei de 15 iulie a.c., poliţiştii Serviciului Rutier Prahova au acţionat pe drumurile naţionale din judeţ, pentru combaterea comerţului ilicit şi combaterea nerespectării dispoziţiilor legale de către pietoni.
 
Astfel, au fost aplicate 58 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 17.445 de lei.
 
Totodată, au fost reţinute şi 2 permise de conducere.
 
 În intervalul orar 7.00-9.00, poliţiştii din cadul Poliţiei oraşului Vălenii de Munte au organizat şi desfăşurat o acţiune pe raza oraşului Vălenii de Munte şi a comunei Gura Vitioarei pentru combaterea cauzelor generatoare de accidente rutiere.
 
Astfel, au fost aplicate 12 sancţiuni contravenţionale conform OUG 195/2002 şi au fost reţinute 4 permise de conducere.
 
 În intervalul orar 20.00-22.00, poliţiştii din cadrul Poliţiei municipiului Ploieşti au efectuat o acţiune în zona Sălii Sporturilor Olimpia, pe linia descurajării elementelor infracţionale şi combaterii parazitismului social.
 
Astfel, au fost aplicate 6 sancţiuni contravenţionale conform Legii nr.61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice.
 
Tot ieri, 15 iulie a.c., poliţiştii secţiei de poliţie rurală Apostolache au acţionat pe raza de competenţă pentru prevenirea faptelor antisociale în zona localurilor de alimentaţie publică, prevenirea accidentelor rutiere, precum şi creşterea gradului de disciplină rutieră în rândul conducătorilor de trotinete şi biciclete.
 
Astfel, au fost aplicate 22 de sancţiuni contravenţionale în valoare de 2.130 de lei.
 
Totodată, au retrase şi 2 certificate de înmatriculare.
 
Pe timpul nopţii, în intervalul orar 22.30-1.30, poliţiştii Biroului Rutier din cadrul Poliţiei municipiului Ploieşti au acţionat pe raza de competenţă, pentru reducerea victimizării prin accidente rutiere produse pe fondul defecţiunilor tehnice ale autovehiculelor, în colaborare cu reprezentanţii R.A.R. Prahova.
 
Astfel, au fost controlate peste 40 de autovehicule şi au fost aplicate 21 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 6.525 de lei.
 
Totodată, a fost reţinut un permis de conducere şi 5 certificate de înmatriculare au fost retrase.
 
Acţiunile poliţiştilor prahoveni continuă şi în perioada următoare.
 
Sursa:IJP Prahova
 
Foto ilustrativ