
Dosar penal întocmit pentru tăiere, fără drept şi furt de arbori
La data de 5 iulie a.c., în jurul orei 19:15, poliţiştii din cadrul Poliţiei oraşului Breaza au fost sesizaţi despre faptul că, un bărbat ar sustrage material lemnos dintr-o pădure, de pe raza cartierului Nistoreşti.
În baza sesizării, poliţiştii s-au deplasat în zona indicată, persoana bănuită fiind identificată pe strada Dorobanţi, lângă care se aflau mai multe lemne.
Cu ocazia măsurătorii materialului lemnos s-a constatat faptul că, cele 4 piese secţionate aveau câte 3 metri lungime fiecare şi ar fi fost tăiate de bărbat cu un motoferăstrău.
Bărbatul în vârstă de 32 de ani, din cartierul Nistoreşti a fost condus la sediul unităţii de poliţie, pentru audiere.
În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de tăiere, fără drept şi furt de arbori, materialul lemnos fiind ridicat şi predat în custodie unui pădurar din cadrul Ocolului Silvic Sinaia.
Dosar penal pentru delapidare
La data de 5 iulie a.c., în jurul orelor 20:15, poliţiştii Secţiei nr.7 de poliţie rurală Cocorăştii Colţ au fost sesizaţi prin dispeceratul Poliţiei Municipiului Ploieşti cu privire la faptul că, o echipă de jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Prahova ar fi depistat o persoană, în timp ce sustrăgea o cantitate de vin, din ansamblul auto pe care îl conducea.
Din primele verificări efectuate a rezultat că un bărbat, în vârstă de 64 de ani, cetăţean din Republica Moldova, în calitate de conducător auto al unei societăţi comerciale, în timp ce transporta cu ansamblul auto produse alcoolice a oprit înt-o parcare amenajată, situată în Parcul Industrial Ariceştii Rahtivani, cu scopul de a sustrage vin.
În timp ce acesta sustrăgea, cu ajutorul unui furtun, vin din interiorul cisternei a fost depistat de către jandarmi, care ulterior au ridicat în vederea continuării cercetărilor, cele trei recipiente, în cantitate totală de 50 de litri.
Cercetările sunt continuate de către poliţiştii Postului de poliţie Ariceştii Rahtivani, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de delapidare.
Infracţiuni la regimul rutier
La data de 5 iulie a.c., în jurul orei 6.30, poliţiştii din cadrul Poliţiei municipiul Câmpina, în timp ce se aflau în exercitarea atribuţiilor de serviciu pe strada Bogdan Petriceicu Haşdeu din municipiu au oprit pentru control un autoturism, condus de un bărbat, în vârstă de 45 de ani, din comuna Telega.
Întrucât acesta emana halenă alcoolică a fost testat cu aparatul etilotest care a indicat valoarea de 0.43 mg/l alcool pur în aerul expirat, ulterior fiind condus la o unitate medicală în vederea prelevării de mostre biologice de sânge.
În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa băuturilor alcoolice.
Câteva ore mai târziu, poliţiştii din cadrul Secţiei nr.3 de poliţie Ploieşti, în timp ce se aflau în exercitarea atribuţiilor de serviciu pe Strada Gheorghe Grigore Cantacuzino au observat o autoutiliară, ce nu avea montate plăcuţele cu numerele de înmatriculare.
Cu ocazia controlului, poliţiştii au identificat conducătorul auto, în persoana unui bărbat, în vârstă de 38 de ani, din judeţul Dâmboviţa, care a declarat că în cursul lunii iunie a fost oprit de un echipaj din cadrul I.S.C.T.R., fiindu-i reţinute plăcuţele de înmatriculare.
În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul ale cărui plăcuţe cu numerele de înmatriculare au fost retrase.
Pe timpul nopţii, în jurul orei 23:45, poliţiştii Secţiei de poliţie rurală Puchenii Mari, în timp ce se aflau în execitarea atribuţiilor de serviciu în satul Miroslăveşti au oprit pentru control un autoturism, condus de un bărbat, în vârstă de 32 de ani, din comună.
În urma verificărilor efectuate în bazele de date, poliţiştii au constat faptul că acesta nu figurează ca fiind deţinător de permis de conducere.
În autoturismul în cauză se mai afla şi un alt bărbat care a declarat că acesta este proprietarul maşinii şi că avea cunoştinţă de faptul că persoana care se afla la volan nu deţine permis de conducere.
Cercetările sunt continuate de către poliţişti, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere şi încredinţarea unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere pentru conducerea pe drumurile publice unei persoane despre care ştia că nu deţine permis de conducere.
Tânăr depistat în vederea executării pedepsei închisorii
Tot ieri, 5 iulie a.c., poliţiştii din cadrul Secţiei de poliţie rurală Valea Călugărească au pus în aplicare un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea, emis de Judecătoria Ploieşti, pe numele unui tânăr, în vârstă de 24 de ani, domiciliat în comuna Drăgăneşti.
Acesta a fost condamnat la un an şi două luni de închisoare, pentru comiterea infracţiunii de lovire sau alte violenţe.
În cauză, poliţiştii l-au condus pe tânăr la Penitenciarul de Maximă Siguranţă Mărgineni, unde a fost încarcerat.
Foto ilustrativ/AGERPRES.RO