
La data de 28 iunie a.c., poliţiştii din cadrul Serviciului Rutier Prahova au organizat şi desfăşurat o acţiune pe raza de competenţă pe linia verificării modului de respectare al restricţiilor de tonaj instituite pe poduri, pasaje şi viaducte şi pe drumurile publice, precum şi pentru verificarea modului de desfăşurare al transportului rutier public de marfă şi persoane.
În acest context au fost controlate peste 170 de autovehicule, dintre care 40 de autoutilitare şi 65 de autovehicule cu masa totală maximă autorizată mai mare de 3,5 tone.
Astfel, pentru neregulile constatate au fost aplicate 90 de sancţiuni contravenţionale, 72 la regimul circulaţiei pe drumurile publice, 12 privind regimul drumurilor, respectiv 6 pentru nerespectarea perioadelor de conducere, a pauzelor şi perioadelor de odihnă ale conducătorilor auto şi utilizarea aparatelor de înregistrare a activităţii acestora.
Printre aceste sancţiuni contravenţionale se regăsesc şi 16 pentru nerespectarea regimului legal de viteză.
Totodată, a fost reţinut şi un permis de conducere.
Valoarea totală a sancţiunilor este de peste 15.400 de lei.
Sursa:IPJ Prahova
Foto ilustrativ/DIGI24