COMUNICAT DE PRESA. IJP PRAHOVA.25 iunie 2022
 
 
Bărbat reţinut pentru tâlhărie
 
La data de 24 iunie a.c., poliţiştii din cadrul Biroului de Combatere a Infracţiunilor Contra Persoanei şi Patrimoniului au reuşit identificarea unui bărbat bănuit de săvârşirea unei infracţiuni de tâlhărie. 
 
În fapt, la data de 11 iunie a.c., un bărbat în vârstă de 66 de ani,  din municipiul Ploieşti a sesizat faptul că în timp ce se afla în autobuz,  o persoană l-ar fi lovit şi ulterior i-ar fi sustras telefonul mobil şi portofelul în care se aflau mai multe documente, pe care le avea în buzunarul din spate al pantalonilor.
 
Prejudiciul cauzat este de aproximativ 500 de lei. 
În urma cercetărilor efectuate, poliţiştii au identificat şi depistat persoana bănuită de comiterea faptei ca fiind un bărbat în vârstă de 45 de ani, domiciliat în municipiul Ploieşti. 
În baza probatoriului administrat, faţă de acesta a fost luată măsura reţinerii pentru 24 de ore, urmând ca azi să fie prezentat unităţii de parchet competente cu propunere de luare a unei alte măsuri preventive. 
 
Cercetările sunt continuate de poliţiştii din cadrul Poliţiei municipiului Ploieşti sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tâlhărie.
 
Dosar penal deschsi sub aspectul săvârşirii de furt
 
La data de 24 iunie a.c., poliţiştii din cadrul Secţiei de Poliţie Rurală Blejoi au reuşit identificarea unui bărbat bănuit de săvârşirea unei infracţiuni de furt.
 
În fapt, în cursul aceleiaşi zile, bărbatul în vârstă de 50 de ani ar fi pătruns în curtea unui imobil aflat în construcţie, din comuna Bucov şi ar fi sustras mai multe unelte de zidărie precum şi un proiector de trepied pe care ulterior le-ar fi transportat la domiciliul său din comuna Târgşorul Vechi. 
 
În urma cercetărilor efectuate, bărbatul a fost identificat şi depistat, bunurile sustrase fiind înapoiate persoanei vătămate, în totalitate. 
 
În cauză, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt. 
 
Percheziţie domiciliară la domiciliul unui tânăr în vârstă de 24 de ani. 
2 bărbaţi au fost reţinuţi
 
La data de 24 iunie a.c., poliţiştii din cadrul Poliţiei oraşului Mizil au pus în executare un mandat de percheziţie domiciliară la domicilul unui bărbat din comuna Ciorani, bănuit de săvârşirea unei infracţiuni de furt calificat. 
 
În fapt, la data de 20 iunie a.c., poliţiştii din cadrul Poliţiei oraşului Mizil au fost sesizaţi despre faptul că în noaptea de 19 spre 20 iunie, dintr-un excavator ar fi fost sustrasă cantitatea de 160 de litri de motorinăşi doi acumulatori electrici.
 
În urma activităţii infracţionale a fost creat un prejudiciu de aproximativ 3.200 de lei. 
 
Astfel, în urma cercetărilor efectuate, persoanele bănuite de comiterea faptei au fost identificate şi depistate ca fiind doi tineri cu vârstele de 19, respectiv 24 de ani, domiciliaţi în comuna Ciorani. 
 
În urma percheziţiei domiciliare efectuată la domiciliul tânărului în vârstă de 24 de ani au fost găsite bunurile sustrase, acestea fiind recuperate în totalitate. 
 
În baza probatoriului administrat, faţă de cei doi a fost luată măsura reţinerii pentru 24 de ore, urmând ca azi să fie prezentaţi unităţii de parchet competente cu propunere de luare a unei alte măsuri preventive. 
 
Cercetările sunt continuate de poliţiştii din cadul Poliţiei oraşului Mizil sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat.
 
Acţiuni ale poliţiştilor Inspectoratului de Poliţie Judeţean Prahova
 
La data de 24 iunie a.c., în intervalul orar 18:00-22:00, la nivelul Secţiei nr.4 de Poliţie Ploieşti, respectiv la nivelul Secţiei de poliţie Rurală Blejoi a fost organizată o acţiune cu forţe mărite în municipiul Ploieşti, în zona Pieţei de Nord şi în zona cartierelor Mihai Bravu şi 9 Mai, respectiv pe raza comunei Târgşoru Vechi, pentru descurajarea elementelor infracţionale, combaterea cauzelor principale de accidente rutiere şi pentru prevenirea infracţiunilor contra persoanei şi patrimoniului şi combaterea consumului de alcool sau de substanţe interzise. 
 
La cele două acţiuni, au participat şi poliţişti din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice, Serviciul Criminalistic, precum şi lucrători ai Direcţiei Sanitar Veterinare şi pentru Protecţia Consumatorului şi lucrători din cadrul Comisariatului pentru Protecţia Consumatorului. 
Pentru neregulile constatate de poliţişti, au fost aplicate 26 de sancţiuni contravenţionale, 6 conform Legii nr.61/1991 privind sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice, 18 la regimul circulaţiei, precum şi 2 privind protecţia consumatorului. 
 
Totodată, au fost reţinute 2 permise de conducere. 
 
Valoarea totală a sancţiunilor este de 45.500 de lei. 
 
Exemple: 
 
În timp ce desfăşurau activităţi pe linie rutieră pe raza satului Strejnic, poliţiştii din cadrul Poliţiei municipiului Ploieşti- Biroul Rutier au identificat doi conducători auto cu vârstele de 50, respectiv 63 de ani care se deplasau cu autoturismul pe drumurile publice, deşi la testarea cu aparatul etilotest, acesta a indicat valorile de 0,32 mg/l alcool pur în aerul expirat, respectiv 0,63 mg/l alcool pur în aerul expirat. 
 
Bărbatul în vârstă de 63 de ani a fost condus la o unitate medicală în vederea recoltării de mostre biologice de sânge. 
 
În cele două cauze au fost întocmite dosare penale sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere sub influenţa alcoolului. 
Tot ieri, la nivelul Serviciului de Ordine Publică Prahova, poliţiştii, împreună cu specialişti ai Gărzii Forestiere Ploieşti au efectuat verificări pe linia regimului silvic, ocazie cu care au fost aplicate 4 sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 10.000 de lei, fiind dispusă confiscarea valorică a unui volum de 101,42 metri cubi de material lemnos, în valoare de 92364,72 de lei. 
Asrfel în una din cauze, reprezentantul societăţii comerciale ar fi achiziţionat material lemnos pe care l-ar fi  transportat şi descărcat la altă adresă decât cea menţionată în avizele de însoţire. De asemenea, acesta nu a delimitat cu împrejmuire depozitul de material lemnos declarat.
 
Într-un alt caz, un bărbat în vârstă de 44 de ani care transporta cu o autoutilitară material lemnos pe raza comunei Apostolache a fost depistat având valabilitatea avizului de însoţire al materialului lemnos, expirat. 
 
Acţiune a poliţiştilor Serviciului Rutier Prahova
 
Tot ieri, în cadrul unei alte acţiuni, poliţiştii Serviciului Rutier au desfăşurat activităţi pe raza de competenţă pentru creşterea gradului de disciplină rutieră în rândul conducătorilor de biciclete şi trotinete electrice, precum şi pentru prevenirea şi combaterea vitezei în rândul conducătorilor auto. 
 
Astfel, au fost controlate în total 165 de autovehicule, 25 dintre acestea fiind dube, precum şi 46 de autovehicule cu masă totală mai mare de 3,5 tone. 
 
În acest context au fost aplicate 44 de sancţiuni contravenţionale, 15 dintre acestea fiind aplicate pentru nerespectarea regimului legal de viteză. 
 
Valoarea totală a sancţiunilor este de aproximativ 16.700 de lei.
 
Totodată, au fost reţinute 2 permise de conducere, 1 pentru nerespecatare priorităţii de trecere a pietonilor şi 1 la regimul vitezei. 
 
Fie că vă deplasaţi cu autoturismulu, bicicleta sau cu trotineta, conduceţi prudent!
Mai întâi de toate, viaţa are prioritate! 
 
Foto ilustrativ