Ploieşti Shopping City a donat tablete pentru elevii fără acces la tehnologie, prin programul RECICLEAZĂ O POVESTE

În data de 23 aprilie, de Ziua Internaţională a Cărţii, Ploieşti Shopping City a donat 30 de tablete AllView elevilor de la Şcoala Gimnazială „Dumitru Brezeanu”, din comuna Teişani, judeţul Prahova. Acţiunea face parte din programul RECICLEAZĂ O POVESTE, iar tabletele conţin peste 80 de aplicaţii educaţionale care vor face posibilă şcoala la distanţă pentru copiii din comunităţi defavorizate, fără acces la tehnologie.

În perioada 2 – 18 aprilie, Ploieşti Shopping City în parteneriat cu Carrefour Ploieşti Shopping City, asociaţia E-CIVIS şi Magic FM a organizat cea de-a şaptea ediţie a programului RECICLEAZĂ O POVESTE. Iniţiat în 2019, programul încurajează clienţii să doneze cărţile vechi şi deteriorate în schimbul unui voucher de reducere de până la 50% pentru achiziţionarea de cărţi noi în hipermarketul Carrefour Ploieşti Shopping City. Pentru fiecare 10 cărţi vechi colectate, Ploieşti Shopping City donează o tabletă complet dotată pentru şcoală unui copil defavorizat din comunitatea locală prahoveană.

Platforma #ResponsiblyTogether

RECICLEAZĂ O POVESTE este un proiect al Ploieşti Shopping City care îşi propune să sprijine activ şi creativ educaţia şi atitudinea responsabilă faţă de mediul înconjurător.

Toate proiectele de responsabilitate socială ale Ploieşti Shopping City sunt comunicate sub umbrela #ResponsiblyTogether (Responsabili, Împreună). Platforma „Responsabili, Împreună” reprezintă angajamentul brand-ului Ploieşti Shopping City de a se implica în societate, reunind toate iniţiativele dedicate pilonilor de sustenabilitate precum educaţia, comunitatea şi protecţia mediului.

Pentru sănătatea şi siguranţa vizitatorilor şi o experienţă de #ShoppingÎnSiguranţă, Ploieşti Shopping City implementat o serie de măsuri de distanţare fizică şi igienă de prevenire a răspândirii COVID-19, în linie cu recomandările autorităţilor.

 

Mai multe detalii despre campanie pe https://www.ploiestishoppingcity.ro/evenimente/recicleaza-o-poveste-4/ , pagina de Instagram şi pe pagina de Facebook.

Despre Ploieşti Shopping City