Primul flagship store 5 to go s-a deschis la Braşov, în Piaţa Sfatului

Primul flagship store 5 to go s-a deschis la Braşov, chiar în sufletul oraşului, în centrul istoric. În noua locaţie emblematică se regăseşte noul design de cafenele 3.0, iar vizitatorii pot parcurge, în timp ce îşi savurează cafeaua preferată, o scurtă şi captivantă istorie a cafelei, reinterpretată într-un mod creativ în spaţiul de peste 100 de metri pătraţi.

Dezvoltarea regională este un pilon strategic important pentru 5 to go, expansiunea la acest nivel fiind una semnificativă în ultima perioadă - în anul 2022, nu mai puţin de 35 de oraşe noi au intrat pe harta 5 to go -, iar lansarea unui flagship store vine să întărească acest trend şi să aducă brandul mai aproape de consumatorii din ţară, dar şi de turiştii din întreaga lume, Braşovul fiind în topul atracţiilor turistice din România pe toată durata anului.

Cu o medie de 13 locaţii deschise lunar, lanţul de cafenele 5 to go numără în acest moment aproximativ 500 de locaţii, dintre care 420 sub conceptul clasic, la care se adaugă un număr semnificativ de Coffee Corners deschise alături de parteneri precum Carrefour, Donuterie şi nu numai. 64 de cafenele au fost inaugurate în prima jumătate a acestui an, ritm care susţine atingerea targetului propus, de a deschide 150 de noi cafenele în 2023.

De altfel, în privinţa numărului de cafenele deschise şi a notorietăţii brandului, după Bucureşti, Braşov, Sibiu, Constanţa, Cluj, Timişoara şi Craiova deţin primele poziţii.

Am planificat în detaliu această lansare şi este un moment important pentru 5 to go, care subliniază aspiraţiile tot mai mari de a ne extinde în zone importante ale ţării şi de a viza noi pieţe cu potenţial. Braşov este un oraş drag nouă, ne place energia locuitorilor şi a turiştilor dornici de nou şi vibe-ul acestui loc care va contribui cu siguranţă la creşterea notorietăţii de brand. Acest flagship store reflectă tendinţele de evoluţie a pieţei, corespunde celor mai înalte standarde actuale şi va deveni un reper pentru oricine îi trece pragul”, a declarat Radu Savopol, cofondator 5 to go.

Locaţia pune la dispoziţie întreaga sortimentaţie de produse 5 to go şi serviciile rapide şi prietenoase specifice brandului, pentru a le oferi vizitatorilor o experienţă de consum impecabilă. În timp ce locaţiile consacrate 1.0 sunt caracterizate de dimensiunile relativ mici, designul minimalist, simplitate şi funcţionalitate, noul concept de cafenea 3.0 este unul inovator şi modern care, pe lângă avantajul locaţiei centrale şi exclusiviste, aduce extra confort, un element aparte fiind muzeul al cafelei în miniatură, cu informaţii fascinante despre originea, tradiţiile şi cultura cafelei de-a lungul istoriei.

Noul flagship store 5 to go se află pe Strada George Bariţiu 1A, chiar în Piaţa Sfatului.

Sursă:Comunicat 5 TO GO