UNTOLD Themed Hotel se deschide şi în 2023
PESTE 300 DE FANI UNTOLD AU TRĂIT EXPERIENŢA MAGICĂ ÎN INIMA FESTIVALULUI. UNTOLD THEMED HOTEL SE DESCHIDE ŞI ÎN ACEST AN PENTRU 4 ZILE ŞI 4 NOPŢI DE NEUITAT
Petreceri exclusiviste, dansatori, acrobaţi şi activităţi din universul magic UNTOLD vor putea fi experimentate şi în acest an chiar în inima festivalului, în hotelul tematic Radisson Blu. Între 3 şi 6 august, fanii care se vor caza aici se vor bucura atât de show-urile şi magia din festival, cât şi de evenimentele private şi surprizele pregătite în hotelul de 5 stele. Cei care optează pentru o cazare la înălţime au o panoramă cu adevărat spectaculoasă, pentru că pot vedea direct din camera de hotel scena principală, scenele secundare, activări şi parade din festival.
TURIŞTI DIN JAPONIA AU REZERVAT DIN NOU CELE MAI SCUMPE APARTAMENTE ALE HOTELULUI
Acesta este al doilea an consecutiv în care parteneriatul între festivalul UNTOLD şi hotelul Radisson Blu Cluj-Napoca continuă. Turiştii străini sunt cei mai curioşi să facă parte din povestea hotelului tematic şi au rezervat deja camere cu vedere la festival.
Japonezul care s-a bucurat anul trecut de o experienţă exclusivistă în penthouse-ul Radisson Blu a închiriat pentru această vară mai multe camere în inima festivalului.
Pe lângă atmosfera festivă din hotel, oaspeţii se vor delecta cu cocktailuri deosebite şi experienţe culinare delicioase la petrecerile surpriză. În fiecare dimineaţă vor putea lua micul dejun mai târziu, pentru că distracţia începe devreme şi se termină târziu.
În hotel vor exista studiouri de make-up & hair şi zone de top-up, pentru încărcarea cu bani a brăţărilor de festival.
În 2022, UNTOLD a fost primul festival din România care a integrat un hotel în perimetrul evenimentului. 300 de fani, vedete şi celebrităţi au trăit anul trecut o experienţă unică, care le-a oferit posibilitatea de a se distra atât la scenele festivalului, cât şi la petrecerile tematice organizate în hotel, la care au participat DJ-i, acrobaţi şi personaje magice din universul UNTOLD.
      Pentru UNTOLD 2023 sunt disponibile 149 de camere în hotelul tematic Radisson Blu. Rezervările se pot face pe untold.com.  
 
Ce artişti vezi la UNTOLD 2023?
UNTOLD este unul dintre cele mai mari festivaluri de muzică din lume şi vara aceasta, între 3 şi 6 august, aduce în Cluj-Napoca cei mai buni artişti şi DJ-i de pe planetă. În 2023, trupa Imagine Dragons vine în premieră în România la UNTOLD. Tot pe scena principală vor urca şi superstarurile David Guetta, Martin Garrix, Armin van Buuren, Alesso, KSHMR şi Salvatore Ganacci. Scena Galaxy, casa techno a festivalului UNTOLD, îi va găzdui pe Amelie Lens, Boris Brejcha, Bedouin, Camelphat, Dixon, Marco Carola şi mulţi alţii. Peste 250 de artişti naţionali şi internaţionali îşi vor aduce magia la cea de-a VIII-a ediţie UNTOLD.
 Sursă:Comunicat UNTOLD